Press "Enter" to skip to content

Miracolele există de Crăciun. O mamă a înviat din morți împreună cu fiul său nou-născut

Se spune că, de Crăciun, dorinţele de îndeplinesc. Mulţi nu au avut parte de acest noroc, dar există şi persoane care au trăit experienţe cu adevărat extraordinare în apropierea sărbătorii naşterii Domnului.

Un astfel de miracol s-a petrecut acum ceva timp în SUA, acolo unde o femeie a murit la scurt timp după naștere. Mai mult, și fiul său proaspăt adus pe lume a fost declarat decedat.

O întâmplare care a uimit toţi medicii unui spital din SUA a avut loc acum doi ani. Tracy Hermanstorfer, o femeie vârstă de 33 de ani, era însărcinată în nouă luni şi aştepta cu nerăbdare să-şi ţină copilul în braţe. Naşterea a fost programată pentru Ajunul Crăciunului, zi în care s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat. Dintr-un motiv pe care nimeni nu şi l-a putut explica, inima viitoarei mame s-a oprit. În câteva minute, medicii i-au făcut operaţie de cezariană, sperând să salveze măcar copilul. Din păcate, şi acesta era decedat.

Și-au revenit ca prin minune și au „înviat”

La fel ca şi mama, bebeluşul nu avea puls, nu respira, iar pielea îi era pământie. Nepunticioşi, doctorii au anunţat familia lui Tracy de cele întâmplate când, din senin, copilul a început să plângă. În acelaşi timp, mama lui a deschis ochii şi s-a trezit, ca şi cum nimic nu s-ar întâmplat.

Nevenindu-le să creadă, având în vedere că trecuseră minute bune de la deces, medicii s-au grăbit să ofere primul ajutor, dar, atât mama, cât şi copilaşul, erau perfect sănătoşi.
Nici până în ziua de astăzi, medicii nu au putut găsi o explicaţie pentru cele întâmplare în maternitatea spitalului din Colorado.
„Cineva a avut grijă de noi. Am avut parte de propriul nostru miracol de Crăciun”, a spus Tracy, la ieşirea din spital. scrie barfe.net